Contact

Seven Sport Club cucereşte Serbia. Rezultate bune am obţinut şi în Austria şi Grecia

Suntem deosebit de mândri de rezultatele pe care sportivii Seven Sport Club le-au înregistrat în acest weekend în cadrul competiţiilor de triatlon la care au participat, în Serbia şi Austria. Şi jos pălăria şi pentru Liviu Irimia, pentru concursul de înot open water la care a luat startul în Grecia.

Podiumuri pentru juniori la Grand Prix Triathlon Serbian Championship

În ei ne punem speranţele pentru viitor, ei sunt cea mai mare mândrie a noastră, pentru că avem ocazia să-i observăm cu cresc de la zi la zi, pentru că ştim că sunt pe drumul corect.

Am avut emoţii mari la Grand Prix Triathlon Serbian Championship, unde Vlad Şendroiu a obţinut locul 1 la categoria 13 ani, fratele său, Andrei Şendroiu a luat locul 2 la cadeţi, iar Dominic Andrei Meghea locul 1 la cadeţi.

Provocarea Ironman Austria

Tot în weekendul acesta a avut loc Ironman Austria, iar Andrei Dudu, Marian Toader şi Paul Manole au spus un mare DA provocării unui concurs de triatlon pe distanţă lungă.

Andrei Dudu s-a clasat pe locul 12 din 332 de participanţi de la categoria de vârstă M35, iar la nivel general a obţinut locul 71 din 2.315 participanţi. Andrei a avut o medie de 1:33 min/100 metri la înot (3,8 km), o medie de 35,23 km/h la ciclism (180 km) şi o medie de 4:47 min/km la alergare (42 km). Dacă Andrei ar fi participat la categoria PRO s-ar fi clasat pe locul 23 din 31 de participanţi.

Marian Toader s-a descurcat excelent la primul său concurs de Ironman. A ieşit din apă după 01:13, înregistrând o medie de 01:56/100m, la proba de ciclism a reuşit o medie de aproape 29km/h, iar la alergare a parcurs cei 42 km cu o medie de 6:29min/km.

Paul Manole a trecut linia de finish după 12h44min. A scos o medie de 2:25min/100m la înot, 27,13km/h la ciclism şi 06:08min/km la alergare. Ne bucurăm că a trecut linia de finish cu zâmbetul pe buze.

"Un concurs extraordinar de bine organizat, pe care l-am finalizat cu zâmbetul pe buze şi la care nu mi-am pus nicio secundă clasica întrebare: - nu stăteam mai bine liniştit acasă?- "

Liviu Irimia la Oceanman Grecia

"Am luat startul în cursa de înot în ape deschise Oceanman Greece alături de 204 sportivi amatori şi Elite din 20 de ţări, pe distanţa Half Oceanman - 5 km", a spus Liviu Irimia.

"După un start destul de agresiv, dar în care m-am descurcat foarte bine datorită antrenamentelor specifice cu Flabio Carmona, am adoptat un ritm care la final s-a dovedit a fi destul de conservator, neavând încă suficientă experienţă competiţională pe această distanţă. Astfel că timpul total de 1h36min56sec mi-a adus o clasare pe locul 47 în clasamentul general al cursei şi locul 15 la categoria mea de vârstă", a mai spus Liviu.

"Data viitoare voi îndrăzni să trag mai tare".