Contact

Primul podium la o competitie internationala de Ironman 70.3

Ironman 70.3 Bahrain 2016 va ramane in amintirea mea drept prima cursa cu executia cea mai buna, care mi-a adus primul podium in circuitul Ironman, cursele de half Ironman. Ceea ce parea initial sa fie un traseu foarte rapid, pretabil pentru un personal best, s-a transformat ulterior intr-un traseu rapid cu vant foarte puternic, unde a trebuit sa trag chiar si pentru un timp de 4 ore 24 minute. Aceasta este a doua editie a cursei de Ironman 70.3 Bahrain (practic s-a mai organizat de catre Ironman in anul 2015), si a mai fost o editie in anul 2014, organizata de catre Challenge. In aceasta perioada in Bahrain este iarna, si temperatura aerului a fost undeva la 24 grade, iar temperatura apei 21 grade; problema este cu umiditatea care este undeva intre 75 – 80%.

Am avut marea onoare sa il cunosc pe printul Sheikh Nasser bin Hamad Al Khalifa, datorita caruia s-a dezvoltat foarte mult acest sport frumos, triatlonul, in zona Estului Mijlociu. Multumiri altetei sale pentru o organizare impecabila, exemplara!


Am avut placuta surpriza sa intalnesc alti doi participanti romani:

 

 

  • Sorin Maican care a facut bicicleta in cadrul unei stafete, felicitari Sorin!
  • si sa il intalnesc pe americanul John Venable, revenit dupa o accidentara grava din aprilie anul curent (clavicula rupta, coaste rupte, bazin fracturat), care l-a tinut 3 saptamani in scaunul cu rotile, si apoi au urmat operatii si recuperare. In ciuda acestui eveniment tragic, John s-a recuperat foarte bine, a inceput sa se antreneze, a participat si a terminat cu succes cursa de la Bahrain! Felicitari John, un exemplu magnific de ambitie si perseverenta!

La cursa de la Bahrain s-au aliniat foarte multi profesionisti, intrucat premiile au fost foarte atragatoare. Cred ca dupa campionatul mondial de half Ironman, aici a fost prezenta cea mai mare de profesionisti, si ce profesionisti! Atat la barbati, cat si la femei. Totusi, anumiti profesionisti, intrucat si-au indeplinit obiectivele pe anul curent, au optat sa faca ceva total unic si fara precedent in cursele de Ironman, mai exact o stafeta. Si ce stafeta… :) Daniela Ryf a facut inotul, Javier Gomez a facut bicicleta si Jan Frodeno alergarea. Se anunta o cursa de mare interes, intrucat eram inconjurati de profesionisti (mai intai pleaca profesionistii, apoi amatorii, apoi stafetele; si cum in stafete mai erau niste profesionisti.. eram la mijloc intre profesionisti :) foarte interesant se anunta!).

A fost o participare numeroasa si la amatori, insa inainte de cursa, am revizuit listele de start, si am vazut destul de putini nemti, austrieci, englezi, asa ca am stiut ca am sanse la podium, si implicit la calificare. Asta pentru ca, foarte multi sportivi in decembrie se afla deja in extra sezon, au lasat-o moale dupa octombrie, si sunt in vacanta, sau se afla in pregatirile pentru sezonul 2017. Ca sa fiu in forma si in decembrie, a trebuit sa mai extind inca 2 luni perioada de antrenament, si sa ma antrenez intens si in lunile octombrie si noiembrie.

Cea mai mare incredere am avut-o la inot si la bicicleta. Asta pentru ca am venit dupa o perioada de antrenamente cu accent pe inot si pe bicicleta, intrucat pe alergare am avut microleziuni la gamba dreapta, care nu mi-au permis sa pot sa alerg. Daca la inot am facut cateva antrenamente in care seturi de genul 8x300m la 1’30/100m imi ieseau foarte bine si chiar aveam rezerve sa mai fac cateva seturi de acest gen, iar la bicicleta, pe trainer am facut cateva antrenamente de genul 4 x 15 minute la 300W, si in saptamana cursei am facut 4 x 4 minute la (325, 330, 340, 360W), sau 5 x 2 minute la 325W.. am stiut atunci ca o sa am o cursa buna pe inot si pe bicicleta, insa imi ramanea alergarea. Unde la alergare, nu am facut aproape nimic, alergare de 10km saptamanal in octombrie, si 20km saptamanal in noiembrie, si acelea facute intr-o zona aerobica foarte joasa, intrucat nu doream sa pun presiune pe gamba. Deci, cu un astfel de volum in picioare la alergare, sansele erau foarte mici sa fac o alergare buna!

Sumar

Pentru cine este interesat, logurile probelor de bicicleta si alergare se gasesc aici:
Bike log: http://tpks.ws/mh9L0
Run log: http://tpks.ws/Z4kaU

Inot: 1.9km, pace 1’27/100, timp: 00:27:38
Valuri mici, dar rapide, afurisite, care iti turnau apa in gura. Am cautat sa stau in siajul altui inotator, astfel incat sa-mi permita sa ies cat mai odihnit din apa; daca pana acum ieseam la 4 minute din apa fata de cel mai bun inotator, acum am iesit la 2 minute si 40 secunde fata de cel mai bun inotator. O imbunatatire!


Bicicleta: 90km,  timp 02:19:00, viteza 38km/h, media cadenta: 96, NP: 274W, AP: 269W, IF: 84%, 3.30 W/kg
Vant puternic care mi-a aratat, cel putin pentru mine, cat de important e powermeterul sa te temperezi in astfel de curse. Am avut marea placere si oportunitate sa ma aflu pret de 1 minut in spatele lui Javier Gomez pe bicicleta; am renuntat foarte repede sa vad cum e sa fii in spatele lui, intrucat trebuia sa imping mult mai mult decat pot eu, si imi stricam planul de putere.


Alergare: 21km, timp: 1:31:10, pace: 4’22
Scop: sa alerg constant, fara sa ma opresc, sa pot accelera dupa km 15 (dat fiind ca veneam dupa un volum aproape inexistent pe alergare, pentru a sustine 4’10 cat imi propusesem); am accelerat, dar cu vantul in fata, si cu finalul de rigoare, timpii ultimilor km nu au fost mai rapizi decat cei ai primilor km.  

 

 

Descrierea cursei

Inotul 1.9km, timp 27:38, pace (ritm): 1’27/100m

Stateam la start de vorba cu John, ca pare sa fie ceva curent in apa, dupa ce intorci la prima geamandura, insa eeh, nu are cum sa fie asa nasol, apa nu arata chiar asa de suparata.. insa de pe margine intotdeauna lucrurile par altfel; numai atunci cand te arunci in valtoare si simti pe pielea ta, iti dai seama cum sta treaba. Si cam asa a fost, am luat startul in grup de 4 persoane, in care am fost eu cu John si alti 2 atleti. Apa tocmai buna pentru neopren, 21 grade, insa sarata. Imi spun in minte chiar de la inceput, astazi toata treaba e sa reusesti sa faci pacing la toate probele, si sa dozezi efortul constant, progresiv si sa reusesti negative split-uri la toate cele 3 probe. Drept urmare, pornesc inotul cu deviza turam motorul la o viteza care sa ni se para ca mergem cu 80% din maximul nostru, insa in acelasi timp sa mergi la viteza maxima (aici e un joc de cuvinte si de ganduri, mind games, ca sa iti setezi la inceput creierul cum sa abordeze toata situatia, si sa nu dai in starea aceea de soc cand sari in apa, de stres si sufocare cand te afli intre multi oameni, si mai ales cand pornesti brusc, rapid, intr-un sprint maximal de 2, 3 sute de metri). Intoarcem la prima geamandura si imi dau seama ca nu sunt foarte multi in fata mea, ii vedeam in permanenta, insa de data asta, avem o bucata de vreo 1km cu curent din fata, e ceva de lucru, si parca merge mai greu acum. Apa e ceva suparata si desi imi tot zic sa nu inghit apa aia sarata, am luat ceva inghitituri care imediat au inceput sa imi dea crampe la stomac; dar nicio ingrijorare, doar ne relaxam putin, ne intindem pe apa, si trece.. eeeh, as fi vrut eu, insa aici la ingramadeala, intr-o apa cu ceva valuri, nu mari, insa multe, si rapide, suficiente cat sa iti dea in permanenta peste brate si peste respiratie, iti spun instant ca nu ai ce sa cauti aici cu tehnica de swim smooth, sa te intinzi pe apa, sa tragi toata cursa bratelor si sa tii cadenta mica insa propulsie mare.. nu, nu, n-ai ce sa faci cu comfortul din piscina aici in apa deschisa. Asa ca, marim cadenta bratelor maxim, inotam la 2 batai de picioare, cat sa stabilizam pozitia corpului in apa, si tine-te pe picioarele la vreo 3, 4 inotatori, cu care am si iesit din apa.

Bicicleta 90km,  timp 2:19:00, viteza 38km/h

O iau la fuga prin tranzitie, si ajung la bicicleta lu’ Batman care astepta pasnica in rastel. Ma uit in stanga si in dreapta, zic, hmm, multe biciclete tot acolo, insa.. disparusera vreo 2, 3 de pe langa a mea, deci mi-am dat seama instant ca aveam deja cativa baieti, din categoria mea de varsta, inainte pe traseu.
Ultimele 2 luni m-am antrenat numai in casa, pe home trainer, iar Falco a fost gata cu vreo 2 saptamani inainte de aceasta cursa, insa numai in casa am testat aceasta bicicleta. Am incercat-o in ziua premergatoare cursei pret de vreo 40 minute, insa asa la pas, mai mult sa ma obisnuiesc cu pozitia pe strada. Asa ca, nu stiam la ce sa ma astept, insa stiu sigur ca ma asteptam la ceva mult mai rapid, dar vantuuul.. vantuul, imi place vantul, insa de data asta a batut chiar tare. :))) Nici nu am plecat bine din tranzitie, si in spatele meu, la exact 200m dupa ce am iesit pe traseu, zbang aud dintr-o data o bubuitura groaznica, cand ma uit in spate (am crezut ca mi-a picat ceva mie de pe bicicleta, sau nu stiu ce anume; reactie normala de altfel) vad un concurent cazut la pamant, doborat de o rafala de vant, venita din lateral; pe semne ca nu a fost atent, poate nu tinea bine mainile pe ghidon, sau poate s-a grabit sa stea in aerobaruri, si l-a pus la pamant. Zic, hmm, nu stiu cum o fi sa incepi o tura de 90km bicicleta si la 200m de la start sa iei o tranta pe cinste.. zic, nu vreau sa stiu, tocmai d-aia, tine bine de coarne calu’ asta naravas, daca se poate spune asa. :) Sa aflu dupa aceea ca au mai cazut si alti concurenti, ba chiar printul Sheikh Nasser bin Hamad Al Khalifa a fost doborat de pe bicicleta, si nu a mai putut continua cursa, el a fost ok, insa bicicleta a fost avariata si a trebuit sa abandoneze.  
Stiam de la bun inceput cum va fi traseul, intrucat am facut mai multe simulari pe BestBikeSplit, stiam cum bate vantul din NW (315grade), vedeam in permanenta pe computer compasul si stiam in ce directie ma indrept (nu de alta, insa traseul te sucea de pe o autostrada pe alta, printr-un tunel, pe o bretea de drum etc, si nu mai stiai cand merg inainte, cand mergi inapoi; tocmai d-aia si simteai ca vantul se schimba si te ia prin toate partile, asta asa sa nu te plicitesti, si sa nu care cumva sa te obisnuiesti intr-o anumita pozitie si dupa aia sa amortesti cumva.. :)
Stiam ca pe primii 20km o sa fie un vant frontal maxim, o sa fie urcari peste poduri, opritori pe asfalt, intoarceri, si atunci ma asteptam ca o sa fie o portiune in care daca nu ma temperez s-ar putea sa stric toata treaba. Bineinteles ca, d-aia am powermeter sa ma consult cu el, si ma uitam sa ma asigur ca sunt in limitele planuite.. insa ma uit la el, si nu stiu ce are afurisitu, ca in primii 4km nu a vrut sa detecteze pedalele, pur si simplu nu lua senzorii de putere; bineinteles ca in acest timp deja mintea incepe sa iti joace feste, si te gandesti la variante, si chiar imi ziceam, aaa, lasa ca asta e, o sa merg fara powermetru si ma temperez dupa feeling. Hmm, asta s-o cred eu! Pentru ca s-a conectat pana la urma, si pe anumite portiuni, cu urcare pe pod sau vant frontal ma uitam pe computer si vedeam ca imping 400 - 450 watti. Zic, dupa ce ca s-a conectat, acum imi arata si tampenii, s-a stricat e clar.. asta pt ca nu simteam efortul sa imping acele puteri, e normal era chiar la inceputul cursei, cu adrenalina si cafeina in vene, e normal... daar bine ca s-a conectat ca am spus, ma n-o fi stricat, ia sa ma iau eu dupa el.
Si cum stau eu cuminte asa si pedalez pe la 260watti (targetul era sa merg in primele 20, 25 minute undeva intre 260 – 270 wati, si dupa aia sa crestem) …si cand vad, trece pe langa mine Osama asa intr-un mare fel. Zic hmm, chiar asa de incet merg?? Nu trece 1 minut si trece pe langa un Mohamed in mare viteza, si dupa aia si Mustafa ma depaseste tot intr-un mare stil de pedalat, mai ca la o sesiune de forta specifica pe bicicleta. Zic bai nene, stiu baietii ce or stii, si daca nu stiu, o sa aflam in curand...
Nu ajungem la km 40 si deja ii prind din urma, si ii vad cum aveau o cadenta si mai mica, si deja parca impingeau ca si cum ai face un set de forta pe bicicleta, cu cadenta foarte joasa (era vant frontal). Baietii arsesera gaz bun in primii 40km, nu stiu ce or fi facut pana la final, insa nu vreau sa ma gandesc pana la km90, cand au fost multe zone de vant afurisit rau intre km60 si 90.
Dam tot inainte, si pe la km 70 trece pe langa mine, si e ciudat sa spun asta, ca ma prinde din urma (cum suna???) nimeni altul decat Javier Gomez!!! :)) Daa, Javier Gomez a facut stafeta, si ce stafeta!! Daniela Ryf a facut inotul, Javier Gomez bicicleta si Jan Frodeno alergarea; si stafetele au inceput dupa ce au plecat toti cei de la age group; deci d-aia m-a prins Gomez din urma :)) Si in acelasi stil cum mi s-a intamplat la Transfier cand m-a prins Alex Ciocan din urma si m-am luat dupa el pret de 1, 2 minute sa vad cam ce ar insemna ritmul lui.. la fel, am incercat, din curiozitate (ca era ocazie unica!!! Cine stie daca mi s-o mai ivi in viata asta ocazie sa pot vedea cum e sa stai in spatele lu’ Gomez), in zona de drafting legala, sa merg dupa ritmul lui. Pe segmentul respectiv era o portiune de vant super afurisit, si mergeam undeva la 300watti, trece Gomez, schimb pinion, ma tin dupa el, putin 1 minut, ma uit pe computer 340 watti, zic e clar, 40 watti e o diferenta enorma, asa ca las-o balta, nu e de tine. Ma pun inapoi la cutiuta mea, si il vad cum dispare in departare. :) E, aia e diferenta, pozitia aero pe bicicleta, watti aceia in plus (nu stiu daca in cazul lui se traduceau tot la 340, greu sa spui) insa oricum ar fi, astea fac sa ai un split de 2 ore 7 minute cum a avut el, si eu unul de 2 ore 19 minute. After all, sa fiu realist, cum imi spune antrenorul meu Flabio, ai innebunit de tot, ai ajuns sa te compari cu alde Gomez, Frodeno si Kienle? =)) (nu cred ca e neaparat de a ma compara cu ei, ca nu e realist deloc, ci mai degraba sa ai un sistem de referinta, sa vezi cam ce se poate, si sa stii si tu pentru tine cam ce-ai putea face tu mai bine).

Cateva date tehnice:
Cel mai bun pacing al meu de pana acum, mai ales in conditiile de vant date:
Timp total: 2:19:00
Timpul inregistrat de computer: 2:11:41 si pentru acest timp avem datele:
Cadenta medie: 96
Putere normalizata (NP): 274 Watti
Putere medie (AP): 269 Watti
Factor de intensitate (raportat la normalizata): 0.84
Putere medie procentaj din FTP: 83%
Factor de decuplare aerobica: -9.79% (arata o conditionare aerobica foarte buna, unde pe a doua parte am avut relativ aceeasi putere, insa cu un consum cardiac mai scazut).
Prima ora si 9 minute: 272W (AP), 276W (NP), 164bpm (avg), 178bpm (max)
A doua ora si 9 minute: 266W (AP), 272W (NP), 161bpm (avg), 167bpm (max)
Index de variabilitate (VI): 1.02 !!! cel mai bun de-al meu pana acum (bine ca pe o cursa de plat e mult mai usor sa te temperezi, singura problema e cu vantul, si daca nu aveam power meter o stricam rau de tot, pentru ca nu apreciam corect, din cauza vantului cand sa imping mai tare, mai incet; deh! Vorbesc dupa cursa cu Sarah Crowley, castigatoarea la femei, si imi zice ca nu foloseste powermeteru, ca merge dupa feeling.. insa face de 10+ ani, si a concurat la nivel inalt, ITU triathlon, duathlon, ironman, si face de la 18 – 20 ani; deci, sa ne intelegem.. ca orice treaba, dezvolti aceasta abilitate in timp!!! Nu vreau sa ma gandesc la noi, toti, cei amatori, cum ne parlim cand zicem ca stim noi cum sa dozam.. stim, sau cel putin asa credem ca stim, insa daca analizam dupa aceea logul unei curse cu powermetru, o sa ne schimbam drastic toata abordarea; si in plus, nu vreau sa ma gandesc pe distanta de full iron, 180km, daca la 90km te iarta distanta, la 180km n-ai nicio sansa sa fi iertat; cel putin asa ma gandesc, ca n-am facut inca un full). :)

Analiza celor 4 cadrane (putere dezvoltata vs cadenta)
Arata pentru prima oara, aproape ca la carte :)) Cred ca de asta sunt cel mai incantat.. ar trebui sa pun o analiza similara si de la alte curse unde am facut-o praf, si sa se vada prin comparatie. Asadar, avem aici, pe axa: y puterea, pe axa x cadenta. Cu cat creste puterea si cadenta, cu atat ne ducem intr-o zona foarte periculoasa, unde nu poti sa stai mult timp, si daca stai mult timp (pt ca poti, sau cel putin zici tu ca simti ca poti, si eu am facut greseala asta la mai toate cursele de pana acum) o sa platesti crunt mai dupa) Asadar, in cadranul I e cel mai periculos: putere mare, cadenta mare. Cadranul II este la fel de evitat, putere mare, cadenta mai mica, cand ai impresia ca rupi bicicleta in doua la cata forta apesi pe pedale. Apoi cadranul III este o zona in care vrei sa stai, dar si aici e cu dus intors, in functie de tipul de fibra pe care il ai, adica putere mica, cadenta mica, o sa folosesti mai mult din fibrele cu contractie rapida si atunci se termina gazul mai repede, saaaauu depinde daca te-ai antrenat altfel.. si cadranul IV avem putere mica, cadenta mare.. aici e o zona in care vrem sa stam cat mai mult posibil pe distante lungi, pentru ca la cadenta mare, s-a demonstrat stiintific ca sunt folosite fibrele lente, care nu consuma glicogen la aceeasi rata precum cele cu contractie rapida.
Asa, am scris toata descrierea asta pentru ca am primit mai multe intrebari de la cativa prieteni despre cum sa isi interpreteze acest raport din WKO4, si cred ca asa daca vin cu un exemplu concret, poate ca se deduce mai usor cazul personal. Deci, ca si concluzie mai jos, as mai avea de lucru totusi sa reduc acel 6.2% din cadranul I, daca il duc undeva sub 3, 4% ar fi excellent! In rest, cadranele II si III arata foarte bine.. cat despre cadranul IV, eu oricum de cand m-am apucat, am fost setat pe cadenta mare, si m-am antrenat constant sa pot pedala cu cadenta cat mai mare, si de cand mi-am pus si Ceramic Speed pe bicicleta, parca a urcat cadenta singura cu vreo 3, 4 rotatii pe minut (inainte aveam medii de 93 rpm pe distanta de 90km, acum merg in 96+; foarte multe zone unde am mers in cadenta de 100, 105, 110).


Nu este nici pe departe o prezentare completa a acestui raport din WKO4, insa e o baza pentru cei interesati sa inteleaga si sa vada dintr-o alta perspectiva ceea ce fac in cursa si in antrenamente.

Alergarea 21km, timp: 1:31:10, pace: 4’22

 

Dupa ce mi-am facut testul de performanta la Superfit si pe baza interpretarilor si sugestiilor lui Serban Damian, am avut o strategie foarte clara pentru alergarea de la aceasta cursa. Pentru mine era foarte clar ca o viteza de 15km/h la alergare imi creeaza un consum caloric foarte mare, si cu o viteza de numai 1km/h mai incet pot sa rulez mai mult pe rezervele de grasime ale corpului, si mai putin pe carbohidrati. Asadar, am avut un scop clar, sa ma temperez si sa alerg cu 14 - 14.5km in primii 5, 6 km si apoi sa accelerez. Vreau sa spun inca de la inceput, ca aceasta strategie m-a ajutat foarte mult sa imi conserv rezervele de energie, si e prima oara cand m-am simtit foarte bine pe final de alergare. Multumesc mult Serban Damian pentru informatiile pretioase pe care mi le-ai oferit in urma testului, iata ca la mine au functionat foarte bine, si aplicabilitatea lor in cursa a fost una de succes pentru mine.
Si… am plecat in alergare cu picioarele foarte ok dupa o astfel de putere pe bicicleta, am tras un ochi rapid la computerul de pe bicicleta cand faceam tura de pe circuitul de formula 1 (absolut superb!!! Mi-am adus aminte de vremurile cand ma dadeam pe motor, si zic, aaah, daca aveam acu' motoru', dadeam o tura asa, sa simt putin astfaltul sub cauciucurile incinse :); aveam in fata un atlet, si toata scena asta care mi s-a activat instant in minte, mi-a mai dat un imbold, insa unul cumpatat, de a-l depasi intr-o maniera temperata, pe ultimii 2km), si am aruncat rapid un ochi pe computer, si cand vad puterea normalizata, vad 160 TSS (training stress score) consumati pe bicicleta, am stiut clar ca am picioare bune pentru alergare. Singura problema era ca veneam dupa 2 luni in care am facut alergare foarte putin, din cauza unei microleziuni la nivelul gambei drepte, si mai exact, am avut urmatoarele distante in cele 2 luni de pregatire pentru aceasta cursa:

Oct-16    39.9km / 4 saptamani = <10km saptamana
Nov-16    77.2km / 4 sapt = <20km saptamanal
Dec-16    60.1km care includ si pe cei 21km de la cursa = deci 60 – 21 = 39km/dec / 1.5 sapt (1-10dec) = 26km / saptamana

Asadar, stiti si voi ce inseamna sa alergi un semimaraton, si sa il faci cu distantele astea de pregatiri.
Am alergat cot la cot cu Anna Halasz, profesionista din Ungaria, insa asa cum mai spuneam, ea a avut o zi proasta, si prin urmare, o alergare slaba. 1:31 pentru o profesionista e slab. Pentru mine e acceptabil, insa pentru ea nu. Am alergat cu un ritm de 4’10 / km, insa deja dupa 10km pierdusem aproape 1 minut, am facut calcul si mi-am zis ca ii recuperez, trag pe ultimii 5km. Alergarea a fost superba, s-a iesit din Circuitul International de Formula 1 Bahrain si s-a dat 1 tura de 21km prin parcul national salbatic, unde erau animale in voie; un strut alerga in parc :)) insa nu ne-a facut nimic, era cuminte, sau noi am fost cuminti. :)) Problema era ca am avut vant frontal pe ultimii 10km, si ce mi-am planuit eu, asta am facut, am impins pe ultima parte, insa desi am fortat, si din cauza vantului, viteza a fost per total mai mica, am pierdut ceva vreme, si m-am dus, per total, intr-o medie de 4’20 minute / km, fata de 4’10 minute / km ce imi propusesem.


Test dopaj si o alta revelatie

 

Imediat dupa ce am terminat cursa am fost abordat de un oficial de la Ironman, pentru a merge sa efectuez testul de dopaj. In cele 2 ore si ceva cat am stat acolo pentru a face testul am intalnit atleti de top; am avut marea placere sa o cunosc pe Sarah Crowley.


Eram curios bineinteles, sa aflu cate ceva, orice, ceva, vreun secret, de la un profesionist, care m-ar putea ajuta si pe mine. Si am inceput, politicos, fara sa fiu invaziv, cu intrebari legate de cursa, si apoi mi-a povestit cate ceva despre experienta ei sportiva. Am inteles ca face sport de 10+ ani, ca a participat la competitii la nivel inalt, si ca a avut perioade si perioade. Unele mai bune, alte mai putin bune. A avut niste perioade cand a avut probleme cu banii, si a trebuit sa munceasca, sa faca un business. Apoi a avut perioade mai bune, cand contractele din sponsorizare au ajutat-o sa se concentreze inapoi pe triatlon. Insa anul acesta a avut perioade cand s-a si accidentat, cand s-a imbolnavit. Nu i-au iesit cursele de la campionatele mondiale de half (din Australia), si de full (Kona) asa cum a vrut ea, insa nu a renuntat, si pana la urma, s-au legat lucrurile, a castigat cursa de la Bahrain. Imediat am avut o revelatie. Mi-am dat seama in acel moment ca si sportivii de top sunt si ei tot oameni, cu probleme la fel ca si noi amatorii, ca se infrunta cu probleme financiare, cu accidentari, samd insa diferenta este ca ei nu renunta. Continua sa mearga pe drumul lor, spre visul lor. Si intr-o zi le iese! Pentru mine, participarea la astfel de curse unde ai posibilitatea sa vezi atleti de top, de talie mondiala, imi da un impuls enorm de energie. Ma incarca cu o doza enorma de curaj, de ambitie, si de motivatie, sa vad ca e posibil, sa vad cum se face, sa plec cu amintirea, cu imaginea lor, si sa le folosesc in momentele cand sunt cu moralul jos, sau cand nu am chef sa fac ceva pentru visul meu!

 

 

Epilog   

In final am fost foarte multumit ca am facut cea mai temperata cursa de pana acum, am trecut linia de finish foarte ok, obosit ceva, insa nu terminat, epuizat complet cum eram dupa alte curse, asta poate e si un semn ca nu am tras maximal de mine, dar asta ramane pentru o alta data sa vad cum pot sa duc cat mai sus pragul durerii, atunci cand esti in prag lactic, si simti tot corpul plin de ace, iti vine sa te opresti, vrei sa cedezi, insa gasesti aceea liniste dinauntrul tau, la care te intorci in permanenta, pentru ca te relaxeaza, te calmeaza, si aceea te face sa simti momentul prezent. In definitiv, sporturile de anduranta au legatura cu suferinta, ne placem sa suferim; sunt multe feluri de suferinta in lume, de boli, de tot felul de probleme si necazuri, insa in momentul cand ai sanatatea, posibilitatile necesare sa suferi ca tu vrei sa te expui la treaba asta, consider ca este deja ca un privilegiu, pentru care ar trebui sa ne bucuram maxim, intrucat sunt multi altii, milioane, care poate ar vrea si ei sa “sufere” la fel, insa nu pot (fizic, sau din alte motive). Asadar, sa ma bucur si sa ne bucuram de rezultate.. oricare ar fi ele, caci intr-un fel, e vorba de toata experienta asta pe care o avem si drumul, directia in care mergem, cred ca asta conteaza, si cred ca nu ajunge o anumite performanta dintr-o anumita zi sa te caracterizeze cine esti cu adevarat, si ce poti. Ceea ce a iesit in ziua respectiva a fost ceea ce a iesit in ziua respectiva si nimic mai mult, maine poti mai mult, sau mai putin, depinde de tine cum privesti, etichetezi si dai insemnatate rezultatelor (caci astea sunt toate, nici succesuri si nici esecuri, doar experiente cu rezultate). :)



Aproape acum 3 ani de zile, cand m-am apucat de antrenamente pentru triatlon (in ianuarie, februarie 2014) nici nu ma gandeam eu ca o sa ajung aici. Nici prin cap nu imi trecea ca o sa  concurez la curse de talie internationala, si ca o sa urc pe podium. Daramite sa ma calific la Mondiale. Cred ca asta e frumusetea vietii, ca niciodata nu stii ce iti rezerva, si ca ne poate duce in locuri in care nici nu am visat. Insa toata treaba este cumva sa credem in instinctul nostru, si sa ne urmam calea, visul, sa luptam pentru ceea ce noi credem, inauntrul nostru, ca este bine. Sunt convins ca avem puterea sa realizam foarte multe lucruri pe acest Pamant!

Cu aceasta ocazie tin sa multumesc intr-o ordine aleatoare:

 

  • Multumesc lui Serban Damian pentru testele de performanta facute in centrul Superfit! Am aflat informatii concrete despre corpul meu, pe care le-am folosit la cursa de la Bahrain (voi reveni intr-un topic separate cu detaliile in clar, cum mai exact am aplicat rezultatele obtinute la test);
  • Multumiri lui Nicu Plai si Play Solutions pentru sustinerea oferita! A contat! Exact la momentul cand a trebuit!
  • Profesionistilor de la Bicitime, care m-au ajutat de fiecare data sa imbracam si dezbracam bicicleta lu’ Batman, sa ajustam si sa facem tot felul de inventii in asa fel incat sa punem electronice pe bicicleta mea veche, sa o adaptam pe Falco (bicicleta lu Batman) la echipamentul nou, si nu a fost vreodata problema la care sa nu gaseasca solutie: George Mihoci, Petre Liviu Bogdan, Radu Selejan. Meseriasi, jos palaria, va multumesc domnilor!
  • Apoi tot legat de folosirea acestei bicicleta, nu as fi putut sa o folosesc daca nu aveam ajutorul domnului mini-technicus cum mi-a placut sa il numesc, un domn foarte intreprinzator, domnul Relu Garban, despre care am aflat de la Marius Lazarescu. Domnul Relu a avut marea rabdare sa ia mulaje din cadrul Falco de la o piesa care lipsea (si sa o faca asa dupa forma cadrului folosind plastilina). Apoi a modelat o tija de sa prea scurta sa faca una mai lunga, si apoi a avut marea rabdare sa stea pe freza sa le transpuna in realitate (mai intai pe matrite de plastic, lemn si apoi pe aluminiu). A iesit o treaba de minune, si am folosit tija de sa cu mare drag la cursa de la Bahrain! Multumesc dle. Relu, multumesc Marius (ca daca nu erai tu, nu aveam cum sa aflu vreodata de dl. Relu);
  • Apoi roti imprumutate de la Alex Diaconu si Dragos Georgescu, sunt convins ca discul face toti banii, si face diferenta de cateva minute pe un traseu de plat. Deci domnilor va multumesc ca ati avut increderea sa imi imprumutati aceste discuri (roti) bijuterii!
  • Multumesc lui Alex Diaconu si Aventuria  pentru cutia de bicicleta Thule, exceptionala!!, a doua oara cand o folosesc (prima oara am mers cu ea in Australia, acu’ 3 luni), si pot sa zic ca e excelenta. Intra tot ce ai nevoie pentru triathlon in ea, e foarte rezistenta, nu se misca nimic in ea, asa cum le pui la fel le gasesti la destinatie, usor de transportat, ridicat, carat, chiar daca pui in ea de 30kg, si arata si bine! :)
  • Am tot vorbit de bicicleta, insa foarte important pentru mine, si la mine, au contat cele 2 luni de pregatire constanta cu terapeutul Pavel Virgil. Eu am o usoara hernie de disc, tasare de vertebre, si dupa antrenamente, pe partea dreapta, imi ramane blocat soldul, asta se traduce in multe probleme, tensiune maxima pe bicepsul femural drept, pe flexorii soldului, partea dreapta. Pe langa asta, de la “fiarele” mele de ani de zile, cand imi placea sa fac geno la greu (cred ca cel mai mult iubeam sa fac picioare la sala), am contracturi pe cvadricepsi, care impiedica recupererea eficienta a musculaturii. Si adunat la astea oboseala inerenta in spate mai ales, de la antrenamentele specifice pentru triathlon, de la inot, bicicleta, alergare, sala. Ei bine, Pavel Virgil m-a ajutat foarte mult sa imi aduc corpul / musculatura in echilibru, si tin sa ii multumesc foarte mult pentru toate tehnicile si aparatura pe care le foloseste, intrucat am avut o alergare cu picioare foarte usoare la Bahrain! :) Multumesc Virgil!
  • Multumesc lui George Agache (Dance Fit), el este cel care a pus bazele mobilitatii mele. A stat si a lucrat cu mine intens pentru a putea sa nu mai fiu ca un urs, si sa pot sa ma misc mai atletic, asa ca un balerin... bineinteles ca sunt extraordinar de departe de alura unui balerin :))), insa am avansat foarte mult cu mobilitatea!
  • Multumesc lui Emilian Nedelcu (Biciclistul) pentru sustinerea si expunerea oferite in acest sezon!
  • Multumesc colegilor de la munca pentru increderea pe care mi-au aratat-o si pentru admiratia pe care mi-o poarta, ma ajuta foarte mult sa merg mai departe (deh! Ne hranim si noi unii de la altii!) :)
  • Apoi vorbim despre toate sfaturile, incurajarile si sustinerea oferita de: Alina, Dragos si Valentin Georgescu, Adriana Istrate, Alex Diaconu, Alex Ciocan, Sorin Bobeica, Sergiu Serban, Andrei Ciocan, Emmanuel Iodice, Alex Toma, Adrian Dragomir, Andrei Sarbu, Alex Pascal, Alexandru Aldoescu, Andrei Donciu, si sunteti multi, foarte multi care mi-ati scris, mi-ati transmis ganduri frumoase, pozitive, de incurajare, insa nu vreau sa fac vreo gafa, sa omit pe cineva, nu in mod intentionat, va multumesc la toti, si sper, impreuna, la mai mare!
  • Multumesc intregului staff de antrenori de la Pescariu Sports and Spa, de la care am primit in permanenta sfaturi, incurajari si aprecieri, si aici tin sa mentionez in mod special pe: Alexandru Ceobanu, Valentin Carausu, Silviu Alecu, Florian Nicolescu, Luca Vali.
  • Multumiri intregului club de triatlon Seven Sport Club, unde este o gasca de exceptie, de oameni deosebiti, cu pasiuni comune, cu obiective foarte provocatoare, si cu teluri marete. Oameni frumosi si deosebiti, care mi-au facut o surpriza imensa cand m-au asteptat la aeroport, la revenirea mea in tara de la Bahrain: Adriana Tabac, Cristina Pop, Laura Baciu, Adriana Istrate, Paul Manole, Andrei Dudu, intreaga familie Georgescu. In plus, e o placere sa te antrenezi impreuna cu triatlonistii din Seven; drafting la inot cu Andrei Dudu, sa tragi tare cine ajunge primu’ la cap de culoar, cu Bogdan Zurbagiu, si cu absolut toti triatlonistii din club. E o placere sa vezi ca suntem toti diferiti, ca avem structuri diferite, ca avem circumstante diferite, teluri diferite, bariere si obstacole diferite, insa si doze majore de energie si buna dispozitie, de optimism si incredere, si de bucurie ...de bucuria de a face toata treaba asta se intample. Asadar, dragi colegi, va multumesc si sunt mandru sa fac parte din clubul Seven!
  • Multumesc antrenorilor Seven: Kivu, Flory pentru sfaturile oferite si in special antrenorului si coach-ului meu (daca tot am folosit americanisme), Flabio Carmona. Cred ca daca am mentionat adineauri ca fara power metru as bajbai crunt pe bicicleta crezand ca stiu eu ce fac, la fel, cred ca fara un antrenor si un coach de calibrul lui Flabio nu as fi ajuns nici macar pe aproape, deloc aproape chiar, de rezultatele pe care le-am obtinut. Deci, o mare parte din succesul meu este datorat strategiei de “atac” pregatita de Flabio! Multumesc foarte mult, Flabio!
  • Si last, but not least, recunostinta imensa pentru sustinerea neconditionata si increderea nemarginita pe care o am din partea apropiatilor mei (aici includ o vorba de la Hailanderu, Sorin Stratulat, “Rule number one is never be number two” – asta mi-a placut intotdeauna la el, e vorba de mindset after all, chiar daca nu esti acolo number 1), rudelor mele, familiei mele, mama mea care urmareste toate listele de participanti si imi spune dinainte cine si cum participa, cum sunt distribuiti pe fiecare categorie de varsta, care sunt sansele, si care planuieste si gandeste de 10 ori mai mult decat gandesc eu, ca asa sunt mamele deh! :)), tatalui meu care ma provoaca de fiecare data, de cand m-am apucat de triathlon, inainte de fiecare cursa, imi ureaza: “podium!” (iata ca acu’ s-a implinit la Bahrain), fratelui meu, Marius, care ma incurajeaza zilnic, ma sustine financiar, este sponsorul meu oficial si principal :)), si ma motiveaza cu ambitia lui aplicata in fitness, stunt riding si skydiving, si bineinteles, iubitei mele, Andreea Serbanoiu, care ma suporta cu bune, cu rele, cu orele plecat de acasa la antrenamente, dimineata de tot, sau seara tarziu, si e acolo langa mine cand am nevoie!

Am facut o lista putin mai lunga, dar cumva simteam nevoia sa o scriu, drept incheiere pentru sezonul 2016. :)
Va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi pana aici :) si cu ocazia asta, sa declaram sezonul de sarbatori deschis, si sa ne bucuram de vacanta!!! uraaaa

Aaaa... sa nu uitam: orice este posibil! :)