Contact

Aventura lui Marius Bercea şi a lui Paul Manole la Otillo Swimrun

Colegii noştri Marius Bercea şi Paul Manole au participat de curând la un concurs neobişnuit, Otillo Swimrun, care a avut o distanţă de parcurs de 40,4 km, dintre care 31,6 alergare offroad şi 8,8 km înot.

“Ni s-a părut interesantă combinaţie dintre cele două sporturi, mai ales că practicăm deja de peste un an triatlonul şi avem la activ competiţii de Half sau Full Ironman”, ne-a spus Paul Manole.

Competiţia a avut nouă secţiuni de înot, iar cea mai lungă dintre ele a fost de 2.950 de metri. Cei 31,6 km de alergare aveau o ascensiune totală de 718 metri.

Pregătiri speciale pentru acest tip de competiţie, mai puţin cunoscut în România?

“Singurele antrenamente mai speciale, dacă se pot numi aşa, având în vedere că ne antrenăm pentru diverse competiţii de triatlon pe distanţe lungi, au fost cele de înot, în care am folosit şi ne-am antrenat şi cu palmare”, ne-a spus Marius Bercea.

A fost nevoie de echipament special, având în vedere că sesiunile de înot şi cele de alergare erau legate, fără pauză între ele, în care ar fi putut să-şi schimbe echipamentul folosit. Cei doi au folosit Orca Swimrun Core şi Orca Swimrun RS1, care permit şi alergarea.

Din păcate, Marius şi Paul nu au reuşit să termine competiţia în timpul limită.

“Eram pregătiţi din punct de vedere fizic pentru efortul pe care-l presupunea competiţia. Distanţele nu reprezentau o problemă şi am fi putut continua din punct de vedere fizic fără nicio problemă. Surpriza, şi totodată ghinionul nostru, a fost dificultatea terenului. Am participat la multe competiţii de trail prin ţară şi ne-am descurcat, dar traseul de alergare de pe insule a fost foarte dificil”, spune Paul Manole.

“Cam jumătate a trebuit efectiv să alergăm pe stânci, iar traversarea uneia dintre insule, care se şi cheamă Hell's Island ne-a luat 18 minute, pentru doar 1 km. Potecile erau presărate cu pietre calcaroase, în aşa fel încât era imposibil să alergăm aşa cum am face-o în mod normal pe un traseu de trail de la noi din ţară. N-am ştiut de această particularitate a traseului, deşi ne-am documentat şi înainte şi după înscriere”, ne-a spus şi Marius Bercea.

Colegii noştri au fost opriţi după 5h46min, în punctul de tranziţie cu numărul 5. În momentul respectiv depăşiseră timpul limită cu 50 de minute.

Ieşirea prematură din concurs nu i-a descurajat, ba chiar i-a ambiţionat şi mai mult pe cei doi, care deja s-au înscris la Otillo 1000 lakes 2018, competiţie cu acelaşi format ce va avea loc la sfârşitul lunii septembrie.

Ce le-a plăcut cel mai mult la Otillo Swimrun

Amândoi au fost de acord că a fost o competiţie ieşită din comun datorită combinaţiei dintre înot şi alergare

“Mi-a plăcut la nebunie combinaţia dintre înot şi alergare, insule cu peisaje fantastice, sesiunile lungi sau scurte de înot, căldura din timpul alergării, urmată de senzaţia plăcută pe care o resimţeam în momentul în care săream în apă”, a spus Marius Bercea.