Contact

Răzvan Roman: Campionul Complet

Treci pe lângă el pe stradă fără să remarci altceva în afară de părul blond zburlit și ochii de un albastru intens. Nimic nu trădează flacăra ce arde în el. Chiar și după ce îl cunoști, rămâne cumva impasibil și departe. Dar să nu îndrăznești să vorbești despre sport pentru că în secunda imediat următoare, parcă se dilată și ocupă tot spațiul atât fizic, cât și psihic. Privirea i se aprinde, fața i se luminează, iar discursul devine coerent, în cascadă pe alocuri sau plin de o gingășie pe care nu i-ai fi bănuit-o. El este Răzvan Roman, atletul complet, care face totul la superlativ: alergare, sărituri, aruncări.

Ca orice adolescent obișnuit, la 14 ani s-a îndrăgostit de o fată. La vremea aceea, își dorea să ajungă baschetbalist și se antrena asiduu. Doar că fata, mai specială, era atletă, specializată în săritura în lungime. Ca să o cucerească, s-a înscris și el la atletism. N-a fost să fie cu happy-end, fata și-a văzut în continuare de viața ei, iar Răzvan s-a îndrăgostit în mod iremediabil de atletism, nu doar de săritura în lungime, ci chiar de proba Zeilor, adică decathlon: 10 probe în aer liber sau 7 în sală: alergări 100 m, 400 m, 1500 m plat, 110 m garduri, săritura în lungime, în înălțime și cu prăjina, aruncarea greutății, a discului și a suliței.

La mai puțin de 1 an de pregătire, în 2009, cucerea medalia de argint chiar la prima competiție de heptathlon, împreună cu profesorul de atunci, Liviu Maier. Au trecut câteva luni, s-a mai adăugat o probă, iar în vara lui 2010 a mai câștigat o medalie, tot de argint, dar de această dată la Campionatul Național de Probe Combinate, la octatlon.

Din acel moment, a știut care este menirea lui. Ambițios din fire, Răzvan țintea medalia de aur pe care avea să o obțină cu ajutorul antrenorilor Ligia Cuciorovschi și Petre Manu. S-a antrenat cu înverșunare și a renunțat la plăcerile oricărui adolescent: ieșirile în oraș până târziu, fetele, berea (ca să ne limităm la lucrurile pe care le cunoaștem). A dat la facultate la Cluj ca să poată să evolueze. Din păcate, în toată țara există 3 antrenori specializați în probe combinate deci nu prea poți vorbi despre opțiuni. Practic, a plecat de acasă de la 15 ani și de atunci tot pe drumuri a stat. De la Cluj, după facultate, a venit în București și a locuit ani buni în hotelul sportivilor de pe Lia Manoliu. Adică într-o mansardă care te forța să stai cocoșat dacă nu aveai o apetență aparte pentru cucuie și contuzii. Partenerii de cameră se schimbau cu regularitate, precum anotimpurile, doar cu o frecvență mult mai mare, cam o dată la 2 săptămâni. Și nu știai niciodată ce va urma: un guraliv, un taciturn, un somnambul, un ipohondru, un personaj fascinat. Dar, na, nu era ca și cum puteai să te plângi. Cei 2 metri pătrați împărțiți la 2 persoane erau gratis. Iar altceva nu-și permitea. Nu era ca și cum ar fi fost cineva profund impresionat de cele 12 titluri de Campion Național câștigate. Sau de faptul că a contribuit, împreună cu 2 băieți și 3 fete, la accesul României din liga 2 în liga 1 la Cupa Europei în 2014. Oricum România a retrogradat 2 ani mai târziu. Și dacă nu e despre fotbal, nu contează pentru aproape nimeni, în afară de el și câțiva aiuriți, visători incurabili. Odată, cineva chiar l-a întrebat, dacă cumva aleargă împreună cu un cal și cum reușește să țină pasul cu el. Impresionant, nu?

Chiar dacă presupunerea legată de întovărășirea cu un cal se dovedește lipsită de orice fundament, tot rămâne remarcabil faptul că reușește să exceleze în atâtea probe care presupun grupe musculare, aptitudini și tehnici diferite. Dar Răzvan adoră exact această complexitate. În ciuda multelor ore de antrenament, suișuri și coborâșuri, senzația de inutilitate urmată de cea de împlinire și putere, acest carusel în care ne dăm toți, fie că ne place, fie că nu. Doar că Răzvan e conștient de obiectivul pe care îl are, respectiv un record național în sală și calificarea la Olimpiada din 2024, exact în ordinea asta. Și la fel de conștient este și de Călcâiul lui Ahile personal: aruncările.

Inițial, i-a fost greu la prăjină, o probă foarte acrobatică, în care ai nevoie de forță, mobilitate și echilibru. Pentru că Sibiul nu avea un sector oficial de prăjină (există 30 de prăjini în toată țara care sunt purtate de colo-colo, în funcție de necesități), profesorii de atunci au improvizat și au format un sector pentru prăjină folosind saltele și stâlpii de înălțime puși pe bănci. A fost singura modalitate în care a reușit să evolueze.

Pentru a îmbunătăți proba de aruncări, se antrenează constant cu alți doi antrenori inimoși, Nicoleta și Costel Grasu, de la Dinamo. Pentru toate celelalte, îl are pe Paraschiv Eftimie de la Seven Sport Club, un fost atlet de performanță, recordman național la 110m garduri, pasionat de atletism în toate formele sale și de antrenorat, în ciuda vârstei fragede (pentru un antrenor). Între ei, există o chimie specială întreținută de dorința de a reuși să demonstreze că, prin multă muncă, perseverență și seriozitate, poți să depășești orice obstacole și cutume. Nu e nimic surprinzător în discuțiile care durează ore întregi pe stadion, după antrenament. Nici în a-l găsi pe Razvan la orele lui Kivu cu copiii, urmărind cu mare atenție, mișcarea naturală, neprelucrată, a acestora. Pentru că acolo găsești kintesența mișcării, acea kintesență pe care ai pierdut-o prin ore și ore întregi de antrenament, susține Răzvan.

Iar dacă îl întrebi: de ce, totuși, 10 probe, îți va răspunde cu inocență: sunt cumva precum un actor. Joc mai multe roluri pe aceeași scenă. Iar sentimentul este unul incredibil!

*Nota autorului: Acest articol reprezintă o poveste bazată pe fapte reale, nu o biografie. Dar, pentru că, fără ajutorul și bunăvoința oamenilor care au făcut și fac parte din microuniversul sportivului și omului Răzvan Roman, rezultatul muncii lui ar fi fost incert, ne dorim să le mulțumim din suflet celor care au contribuit la ceea ce este astăzi Răzvan.

Liviu Maier
Manu Petre
Ligia Cociorovski
Bogdan Vasile
Liliana Năstase
Paraschiv Eftimie
Clinica de Diagnostic și Tratament Provita