Contact

Fata de la capătul lumii. Adriana Istrate şi aventura ei de la Maratonul de la Polul Nord


Maratonul de la Polul Nord este o competiţie de alergare pe distanţa clasică, adică 42,195 km, dar al cărei traseu este compus dintr-o buclă cu lungimea de 4,22 km, care trebuie parcursă de 10 ori. Participanţii aleargă pe gheaţa de deasupra Oceanului Arctic şi respiră poate cel mai îngheţat aer de pe planetă, pentru că în condiţii prietenoase temperatură este între -25 şi -30 de grade Celsius.

Adriana Istrate, colega şi prietena noastră, a participat la Maratonul de la Polul Nord, a terminat cu bine şi sănătoasă competiţia, reuşind chiar să ocupe locul al treilea. Vă invităm să citiţi povestea aventurii pe care a trăit-o la Polul Nord chiar pe blogul ei, unde a împărtăşit, de asemenea, învăţămintele pe care le-a tras în acest moment al vieţii ei.

Adriana ne-a împărtăşit şi nouă o parte din detaliile aventurii ei de la Polul Nord.

Câţi din lumea asta s-au încumetat să participe la un maraton atât de greu? Câte fete au fost?

Au fost 61 de concurenţi anul acesta şi 13 fete, un număr mult mai mare ca de obicei, când participă maximum 50 de oameni. De data aceasta, cea mai mare firmă de asigurări din Hong Kong a sponsorizat evenimentul şi a trimis o echipă importantă de participanţi.

Cum ţi-a venit ideea să participi la această competiţie? Ce te-a stârnit? Şi ce ţi-ai dorit să obţii de la acest concurs?

Toate cursele mele au fost alese cu un scop anume, ca parte dintr-un proiect mai mare. Acest maraton a reprezentat obţinerea titlului de Grand Slam, adică alergări pe toate cele şapte continente, plus Polul Nord. Ideea a venit în 2015, după finalizarea celor 7 continente şi s-a concretizat abia acum pentru că am avut ceva provocări în obţinerea sumelor necesare.

Atingerea Polului Nord geografic este un obiectiv aparte, deoarece nu este atât de simplu de realizat şi nu multe persoane au această ocazie, motiv pentur care eu mă simt recunoscătoare celor care au făcut posibilă călătoria, BCR şi Restart Energy.

Cine ştie ce schimbări vor avea loc în viitor pe Pământ. Mă bucur că am profitat de această ocazie pentru a închide aventurile mele în sport cu acest maraton şi să-mi înscriu numele în lista Grand Slam. În plus, o să am poveşti frumoase de spus la un pahar cu prietenii!

Te-ai antrenat în condiţii speciale? A fost nevoie de ceva anume, care să te găsească pregătită acolo?

Am avut cele mai potrivite condiţii de antrenament, pentru că vremea a ţinut cu mine. Iarna în Bucureşti s-a prelungit binişor şi ultima zăpadă a fost chiar cu două, trei săptămâni înainte de plecarea către Pol. Ce-i drept, nu am avut temperaturi de minus 35-40 de grade, însă m-am descurcat cu ce aveam.

Toată iarna am alergat pe afară, în Bucureşti sau pe la Buşteni şi am pus accept şi pe faptul că voi avea un echipament ok cu mine. Experienţa din Antarctica mi-a fost de mare folos, aşadar ştiam la ce să mă aştept.

A fost nevoie de echipament special? În ce ai alergat îmbracată?

Am respectat principiul celor trei straturi: trei perechi de ciorapi, trei perechi de pantaloni şi bluze, la fel şi la căciuli sau mănuşi. Pentru că trei ciorapoi în picioare necesită un număr cu două, trei mărimi mai mare pentru încălţămintea de alergare, trebuie să fii atent când le cumperi, motiv pentru care am ieşit la cumpărături cu ciorapii după mine, să nu am surprize.

Am mai adăugat încălzitoarele de silicon, ca să nu-mi îngheţe talpa şi am avut un confort termic foarte bun. Apoi, am avut două perechi de pantaloni: un strat de bază şi unul polar. Aveam şi un al treilea strat pregătit, cel pentru vânt, în caz că se strica vremea.

Pe corp, de asemenea, am pus două bluze şi o geacă de puf. Am mai avut două perechi de mănuşi, pe cap o cagulă şi o căciulă şi ochelarii de schi.

De data aceasta, mi-am adăugat pe faţă ceva ce am văzut la ceilalţi competitori, benzi colorate care se aplică pe muşchi. În felul acesta, am evitat masca de faţă, pe care ar fi trebuit să o înlocuiesc de fiecare dată cu ceva mai uscat.

Cum se respiră în aerul acela? Cât de frig a fost? Ţi-a fost frig?

O, da! Chiar am simţit senzaţia de frig. De altfel, cred că a fost şi cea mai joasă temperatură pe care am simţit-o vreodată. A fost cu minus 33 de grade Celsius la începutul cursei şi a scăzut către minus 40 spre finalul ei.

Aerul era foarte rece şi fiecare respiraţie îmi lipea nările, motiv pentru care am fost nevoită să respir pe gură. Mă voi duce să-mi fac şi nişte consultaţii la plămâni, acum, să mă asigur că totul este în ordine.

Ai avut vreun moment de cumpănă în timpul concursului? Te-ai gândit vreo clipă să te opreşti?

Au fost momente grele, însă nu le-aş numi de cumpănă. Cel mai greu era traseul plin de zăpadă nisipoasă, care te făcea să înoţi prin ea. Apoi, alergarea mi-a fost îngreunată de frig, dar oricât am simţit aceste greutăţi nu am luat în calcul renunţarea.

Ştiam ce fac, ştiam cât am muncit pentru cursă, ştiam că orice moment greu are şi un final, pe care îl vizualizasem încă din dimineaţa cursei.

Ce ai mâncat înainte de concurs? Ai luat ceva în timpul alergării?

Am mâncat bine la micul dejun, adică pe la 9 dimineaţa. Am continuat apoi la 12.00 cu prânz, încă o masă la 15.00 şi ultima la 19.00. Am evitat toată ziua cafeina sau ceaiul verde/negru, pentru că îmi doream să activez corpul abia spre seară, când avea loc startul. În timpul concursului am luat la fiecare oră un gel energizant şi apă izotonică, ceai cald şi gel cu cafeină la două ore.

Este cel mai greu concurs de alergare la care ai participat până acum?

Atât cele două expediţii polare, cât şi Ironman-ul au fost cele mai grele competiţii la care eu am participat până în prezent. Fiecare este unică în felul ei, dar nivelul de dificultate a fost important.

Cursa din Antarctica a fost pe un teren plat, dar cu vânt puternic, cea de la Polul Nord fără vânt, dar cu un teren înşelător şi cu un ger de crăpau pietrele.

Niciodată cursele polare nu sunt la fel, nici măcar în aceleaşi coordonate geografice. La pol nu există pământ, ci doar o bucată de gheaţă, de 3-4 metri grosime, aflată în continuă mişcare. Organizatorii spuneau că sunt zile în care banchiza se deplasează 15 km.

Amplasarea bazei şi stabilirea maratonului depinde de zona cea mai sigură ce poate fi găsită în momentul optim. Acesta este şi motivul pentru care am avut întârzieri, atât la plecarea către Pol, cât şi la întoarcerea de acolo. Chiar am fost martora unei rupturi în banchiză, lângă zona de aterizare a avionului. Asta ne-a blocat două zile, situaţie care a generat anulări şi pierderi de bilete de avion sau cazări.

Care dintre antrenamentele cu Seven crezi că ţi-au prins cel mai bine acolo?

Toate antrenamentele cu Seven mi-au prins foarte bine acolo. De altfel, toată iarna am avut alergări şi exerciţii de forţă. Anii de practică cu Seven Sport Club mi-au îmbunătăţit foarte mult condiţia fizică şi rezultatele sportive, de aceea voi continua să fac antrenamente în cadrul clubului, chiar dacă nu mai sunt interesată de competiţii sportive.

Cât ai investit financiar în acest proiect?

Suma totală se ridică la aproximativ 30.000 euro, bani care au acoperit înscrierea, echipamentul, hotelurile, biletele de avion, antrenamentele, abonamentele la sală sua deplasările făcute pentru antrenament pe zăpadă.

Care e urmatoarea aventură?

Aceasta a fost ultima expediţie din cariera mea de alergătoare. Voi continua să fac sport, dar noile proiecte sunt din sfera profesională.