Contact

Andrei Dudu, înainte de Kona: ”Anything is possible”

Andrei Dudu se află în fața celei mai mari provocări din cariera sa de triatlonist: participarea la finala mondială Ironman, de la Kona, Hawaii, ce va avea loc anul acesta în data de 13 octombrie 2016. 

Andrei va călători în Statele Unite împreună cu Mihai Vigariu, cel de-al doilea român calificat anul acesta în finala mondială de la Kona. Pentru ambii sportivi participarea în finala mondială Ironman constituie o premieră. 

L-am ”prins” pe Andrei Dudu la bazinul Dinamo, unde ”executa” niște exerciții de intensitate. După antrenament, Andrei a fost de acord să ne ofere impresiile sale chiar înainte de plecarea spre Kona.

Cum stai cu pregătirea? 

Cu pregătirea stau chiar nesperat de bine, nu îmi dau seama exact, dar cred că este de bine, sunt concentrat la fiecare antrenament și de o săptămână  îmi ies foarte bine antrenamentele.

Eşti în vârf de formă înainte de Kona?

Sunt într-un oarecare vârf acum, după cum mă simt. Sper să nu fie liniștea dinaintea furtunii, de-abia acum intru într-o perioadă de refacere înainte de concurs, pentru ca acolo să fiu cu adevărat în formă.  

Cum te simţi? 

Mă simt bine și sunt optimist că totul va fi bine, însă toate legendele despre Kona mă fac să îmi pun câteva întrebări despre cum este de fapt acolo, dar sunt sigur că voi afla cât de curând.

Să ne aşteptăm la un nou record naţional pe distanţa Ironman sau nu e cazul? 

Eu nu mă aștept ca traseul și condițiile de la Kona să îmi permită să scad sub nouă ore. Între noi, fie vorba, nici la Tallinn nu mă așteptam la timpul de 9:02:45, de-abia după primii cinci kilometri de alergare am realizat că se poate. Însă cum spune și motto-ul Ironman, ”Anything is possibile”. 

Ce aşteptări ai de la această competiţie? 

Vreau să mă bucur de această cursă, care vine ca o încununare a patru ani de muncă, de când m-am apucat de triatlon. 
Competiția este una cu un nivel foarte ridicat și lucrul acesta mă motivează să devin cea mai bună variantă a mea în momentul ăsta. 

Ce îţi doreşti să obţii în urma participării, în afară de experienţa extraordinară de a fi parte dintr-o finală mondială? 

Îmi doresc să îmi reprezint foarte bine țara și antrenorul și să știu că am făcut tot ce a stat în puterea mea.

Care dintre probe crezi că îţi va pune cele mai multe probleme? 

Cred că nu trebuie să mă sperie nicio probă, mă aștept însă ca proba de înot să fie dificilă, pentru că vom lua startul în același timp 1.400 de oameni. Pe urmă, condițiile din Hawaii sunt diferite față de cele din România. Vin de la 20 de grade și voi ajunge la 30 de grade Celsius, care se vor resimți mult mai crunt din cauza umezelii.
 
Am avut de-a face cu ceva similar la Oradea, în 2016, când am obținut primul meu titlu național pe distanța Ironman. Îmi aduc aminte că era după o perioadă de ploi puternice și afară erau peste 45 de grade. Am rezistat bine atunci, chiar foarte bine. Însă anul acesta nu au fost condiții similare în România.

Ți-ai pregătit bagajele? E totul în regulă cu logistica?

Am pregătit deja totul, bicicleta este pusă la punct, nutriția pregătită, costumul ”călcat”.
Logistica este una complexă, am reușit să pun la punct toate detaliile, cu bilete de avion, transferuri, mașini închiriate, bagaje pentru toată familia etc.

Pe cine ai vrea să înâlneşti acolo? Cu cine ţi-ai dori să faci cunoştinţă? 

Mi-ar fi plăcut tare mult să îl întâlnesc pe Jan Frodeno, dar din cauza accidentării de anul acesta nu va participa, dar sunt și alții pe listă: Patrick Lange, Gomez, Daniela Ryf, Mirinda Carffrae.

Cu ce bicicletă vei concura? 

Voi concura cu bicicleta mea de contratimp, model Cervelo P3 din 2015, cea care m-a adus până aici și cea care cred că mă va duce în continuare către îndeplinirea tuturor obiectivelor. Încă nu m-am hotărât ce roți voi folosi.

Ai emoţii?

Bineînțeles că am emoții, cred că nu există cursă la care să nu am emoții, dar ele mă ajută să mă conectez la clipa prezentă, mă ajută să mă concentrez la capacitate maximă.